Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 8 octombrie 17:00.
În perioada 23 iunie – 8 octombrie 2023, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită să vizitați expozițiile temporare „Fluturi exotici și „Creaturi ascunse”.
Cea mai colorată expoziție a verii vă oferă prilejul să observați îndeaproape fluturii exotici și să le admirați bogăția de forme și culori.
Printre fluturii care îmbracă în culori vii sera din curtea Muzeului, putem aminti specii spectaculoase, cum sunt: roșcatul cu aripi dantelate (Cethosia biblis), fluturele gaiță codată (Graphium agamemnon), fluturele flacără vie (Dryas iulia), fluturele de malachit (Siproeta stelenes), fluturele împărat (Morpho peleides), fluturele cap-de-bufniță (Caligo sp.) și fluturele coada-rândunicii-de-smaragd (Papilio palinurus).
Cu toate că nici una dintre speciile prezente în cadrul expoziției nu este amenințată cu dispariția, frumusețea și fragilitatea exponatelor vii atrag atenția asupra necesității conservării acestor insecte delicate și a rudelor lor din zona țării noastre prin măsuri specifice, adaptate fiecărui caz în parte.
Expoziția „Creaturi ascunse” arată cum se ascund diferite animale, unele ducându-și viața în întuneric, altele ascunzându-se în văzul tuturor, iar altele folosind chiar mici trucuri cu care să-și amăgească dușmanii.
Muzeul Antipa vine în întâmpinarea publicului cu o ofertă avantajoasă: biletul comun de vizitare al expozițiilor temporare „Expoziția de fluturi exotici” și „Creaturi ascunse”. Prețul acestui bilet este 25 lei pentru adulți și 15 lei pentru copii, studenți și pensionari.
Copiii cu vârsta mai mică de 3 ani beneficiază de acces gratuit în cele două expoziții.
Biletele pot fi achiziționate de la receptia muzeului sau online prin https://antipa.goticket.ro/
Sponsor principal: MOL România
