Aurul Pădurilor Străvechi: Secretele Chihlimbarului

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 24 octombrie 11:30.

Sâmbătă, 24 octombrie 2026, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe curioșii la un atelier de science & craft dedicat chihlimbarului, misterioasa „comoară” aurie care păstrează în ea povești despre pădurile străvechi ale Pământului!

 

În acest atelier, participanții vor deveni „Detectivi Călători în Timp” și vor porni într-o aventură pentru a descoperi secretele chihlimbarului. Prima oprire va fi în Sala Mineralelor a Muzeului Antipa, unde copiii vor căuta în vitrine fragmente de chihlimbar în nuanțe de galben-miere, auriu, portocaliu sau roșiatic.

 

În Sala Atelier, micii exploratori vor deveni adevărați „detectivi ai incluziunilor”. Vor examina fragmente de chihlimbar cu lupa sau la microscop și vor căuta bule de aer, fisuri, particule sau alte incluziuni care pot păstra indicii despre lumea în care s-a format. Vor descoperi astfel de ce chihlimbarul poate fi privit ca o adevărată „capsulă a timpului”.

 

După ce vom descifra secretele „aurului pădurilor străvechi”, ne vom pune imaginația la lucru. În partea de science & craft, fiecare participant va crea propria „Capsulă a Timpului”, inspirată de o picătură de rășină sau de o frunză, în care va putea reprezenta o mică insectă sau o plantă, asemenea unei incluziuni din chihlimbar.

 

La final, fiecare mic „Călător în Timp” va pleca acasă cu creația realizată în atelier, fișa de explorator și diploma de Detectiv al Chihlimbarului, dar și cu o poveste nouă despre trecutul îndepărtat al Pământului.

 

Grupa de vârstă:

Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

 

Perioada de desfășurare:

Atelierul se desfășoară sâmbătă, 24 octombrie 2026, în Sala Atelier a Muzeului Antipa, între orele 10:15 – 11:30 și se adresează exclusiv copiilor.

 

Înscrierea participanților :

Înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari/ în limita locurilor disponibile.

După completarea formularului (https://antipa.ro/rezervari/ ), veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.bilet.ro.

 

Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.

 

Taxa de participare se poate achiziționa online pe https://antipa.bilet.ro și în reteaua Bilet.ro

– 75 lei/participant;

– 130 lei/doi frați;

– 190 lei/trei frați.

În cazul în care se dorește factură fiscală, aceasta se poate solicita în termen de 3 zile din momentul achiziției taxei de participare pe adresa de e-mail info@antipa.ro .

 

Sponsor principal : MOL România