Ateliere de șah la Antipa – Modul IV

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 6 aprilie 15:15.

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Profu’ de Șah vă invită să îi înscrieți pe copiii dumneavoastră la un program educațional interactiv, în care micuții vor învăța, gândi și juca șah ca un adevărat Maestru!

 

Prin practicarea acestui joc, copilul dumneavoastră își va dezvolta imaginația, creativitatea și aptitudinile matematice. Șahul stimulează capacitatea de a prevedea consecințele propriilor acțiuni, dezvoltă dorința de autoperfecționare, sporește încrederea în sine, mărește puterea de concentrare și dezvoltă atenția distributivă.

 

Grupa de vârstă:

 

Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.

 

Perioada de desfășurare:

 

Atelierele se desfășoară sâmbăta, în Sala Atelier a Muzeului Antipa, între orele 14:00 – 15:15.

 

Succesiunea modulelor este următoarea:

 

MODUL IV

23 martie – 6 aprilie 2024

Tematică propusă:

– Atacul dublu, furculița, șahul prin descoperire. Matul cu cu figurile grele;

– Calculul variantelor; exerciţii de aplicare a criteriilor de apreciere a poziţiilor de şah

– Finaluri simple de pioni. Matul cu un turn sau cu dama;

–  Cum deschidem o partidă? Matul într-o mutare.

– Combinaţii de mat : matul cu turnul; matul cu dama; matul cu două turnuri; matul cu doi nebuni; matul cu cal şi nebun ;

– Probleme de şah cu timp limitat;

– Studierea partidelor model; calculul variantelor; Exerciţii de aplicare a criteriilor de apreciere a poziţiilor de şah,

– Rezolvarea unor combinaţii tematice cu grad diferit de dificultate;

– Jocuri și exerciții diverse.

 

Înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari/ , în limita a 15 locuri/grupă.

 

După completarea formularului de rezervare (https://antipa.ro/rezervari/ ), veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.bilet.ro/  .

 

Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.

Pentru formarea unei grupe, este necesar un număr de minimum 4 participanți.

 

Taxa de participare:

Taxa de participare se poate achiziționa online pe https://antipa.bilet.ro și în reteaua Bilet.ro

— modul – 190 lei/ participant;

— modul – 350 lei/ doi frați;

— 1 ședință – 70 lei/participant.

 

În cazul în care se dorește factură fiscală, aceasta se poate solicita în termen de 3 zile din momentul achiziției taxei de participate pe adresa de e-mail info@antipa.ro .

 

Sponsor principal : MOL România