Ateliere de ReCreație Științifică 2026 – Modul II

Ateliere de ReCreație Științifică 2026 - Modul II
24 octombrie 2026
Sala Atelier a Muzeului Antipa

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Holy Moly îi invită pe cei mici să participe la Atelierele de ReCreație Științifică – un program educativ dedicat descoperirii chimiei prin joc și experiment.

La atelierele Holy Moly, copiii explorează chimia și fizica prin experiență directă, pornind de la reacții și fenomene care îi ajută să înțeleagă mai bine lumea din jurul lor.

 

Copiii nu sunt spectatori. Ei lucrează efectiv: pregătesc materialele, fac experimentele, observă ce se întâmplă, compară rezultate și pun întrebări. De multe ori, un experiment duce imediat la altul:„Dar dacă punem mai mult?”, „Dacă schimbăm ordinea?”, „Dacă încercăm altfel?”.

Aici începe, de fapt, partea cea mai importantă pentru noi: să îi ajutăm să treacă de la surpriză la înțelegere și, apoi, la propriile lor idei. Nu ne oprim la efectul spectaculos al unui experiment, ci îi încurajăm să caute explicații, să facă legături și să își construiască singuri răspunsurile.

 

În felul acesta, știința devine și un exercițiu de gândire critică, autonomie, perseverență, adaptare și încredere în propriul raționament.

Pentru noi, un atelier reușit este acela în care copilul pleacă nu doar entuziasmat de ceea ce a văzut, ci și cu dorința de a înțelege mai mult și cu curajul de a întreba: „Și dacă ar fi altfel?”

 

Grupa de vârstă:

Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani.

 

Perioada de desfășurare:
Atelierele au loc sâmbăta, între orele 15:30 și 16:45, în Sala Atelier a Muzeului Antipa.

 

Succesiunea temelor modulelor este următoarea :

  • Modulul II: ȘI DACĂ AR FI ALTFEL? (24 octombrie – 14 noiembrie 2026), în intervalul orar 15:30 – 16:45

 

Ce se întâmplă dacă schimbăm temperatura? Cantitatea? Timpul? Forma? Ordinea?

În acest modul, copiii descoperă că o schimbare aparent mică poate modifica spectaculos rezultatul unui experiment. Observăm, comparăm, schimbăm și încercăm din nou.

 

Tema 1 (24 octombrie 2026):  Spumă, bule și reacții care cresc

De ce unele reacții produc doar câteva bule, iar altele creează adevărați munți de spumă?

Experimentăm cu gaze, bule și spume și descoperim ce putem schimba pentru a obține rezultate diferite: mai repede, mai lent, mai mult sau… poate cu totul altfel decât ne așteptam.

 

Tema 2 (31 octombrie 2026):  Bile, viermi și forme făcute din lichid

Poate un lichid să devină o bilă, un fir sau o membrană în doar câteva secunde?

Construim forme neobișnuite din materiale care se transformă sub ochii noștri și investigăm ce putem modifica pentru a le face mai moi, mai rezistente, mai mari sau mai mici.

 

Tema 3 (7 noiembrie 2026):  Culori care se întorc, fug sau apar din senin

Culorile pot fi mult mai „neastâmpărate” decât par.

Vom provoca apariții și dispariții de culoare, transformări rapide și rezultate neașteptate, apoi vom încerca să descoperim ce anume controlează schimbarea.

 

Tema 4 (14 noiembrie 2026):  Laboratorul lucrurilor imposibile

De data aceasta, nu pornim întotdeauna de la o rețetă. Pornim de la o provocare.

Copiii primesc materiale, experimentează, observă rezultatul și încearcă să găsească o soluție. Dacă prima idee nu funcționează, schimbăm ceva și încercăm din nou.

Putem face o reacție mai rapidă? Un material mai rezistent? O spumă mai stabilă? Putem obține un rezultat diferit folosind aceleași materiale?

În laborator, un rezultat neașteptat nu înseamnă că ne oprim. Uneori, este exact locul de unde începe următoarea descoperire.

 

Înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari/  în limita locurilor disponibile.

După completarea formularului (https://antipa.ro/rezervari  ), veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.bilet.ro/

Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.

Pentru formarea unei grupe, este necesar un număr între 4 și 6 participanți.

 

Taxa de participare:

Taxa de participare se poate achiziționa online pe https://antipa.bilet.ro/ și în reteau Bilet.ro

— Modulul – 300 lei/participant;

— Modulul – 550 lei/ doi frați;

— 1 ședință – 85 lei/participant;

— 1 ședință – 160 lei/ doi frați;

— 1 ședință – 220 lei/trei frați

 

În cazul în care se dorește factură fiscală, aceasta se poate solicita în termen de 3 zile din momentul achiziției taxei de participare pe adresa de e-mail info@antipa.ro .

Sponsor principal : MOL România