Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Profu’ de Șah vă invită să îi înscrieți pe copiii dumneavoastră la un program educațional interactiv, în care micuții vor afla noțiuni introductive despre șah și își vor exersa gândirea logică!
Prin practicarea acestui joc, copilul dumneavoastră își va dezvolta imaginația, creativitatea și aptitudinile matematice. Șahul stimulează capacitatea de a prevedea consecințele propriilor acțiuni, dezvoltă dorința de autoperfecționare, sporește încrederea în sine, mărește puterea de concentrare și dezvoltă atenția distributivă.
Grupa de vârstă:
Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.
Perioada de desfășurare:
Atelierele se desfășoară Duminica, în Sala Atelier a Muzeului Antipa, între orele 10:15 – 11:30.
Succesiunea temelor este următoarea:
Modul II (3 – 24 noiembrie 2024)
Tema 1 (3 noiembrie 2024): Maturile de bază cu o damă, un turn și 2 turnuri; cum dăm mat într-o mutare. Jocuri și exerciții;
Tema 2 (10 noiembrie 2024): Strategia în jocul de șah; cum atacăm, ne apăram și cum capturăm corect. Jocuri și exerciții;
Înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari/ , în limita a 15 locuri/grupă.
După completarea formularului de rezervare (https://antipa.ro/rezervari/ ), veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.bilet.ro/ .
Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.
Pentru formarea unei grupe, este necesar un număr de minimum 4 participanți.
Taxa de participare:
Taxa de participare se poate achiziționa online pe https://antipa.bilet.ro și în reteaua Bilet.ro
— modul – 250 lei/ participant;
— modul – 460 lei/ doi frați;
— 1 ședință – 70 lei/participant.
În cazul în care se dorește factură fiscală, aceasta se poate solicita în termen de 3 zile din momentul achiziției taxei de participate pe adresa de e-mail info@antipa.ro .
Sponsor principal : MOL România