Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și www.scoalait.ro vă invită să îi aduceți pe cei mici la „Robo-Crăciunul – ateliere de Robotică și Programare în abordare STEaM” la Muzeul Antipa.
În cadrul acestor ateliere, copiii vor învăța noțiuni introductive despre robotică și programare, vor descoperi cum arată echipamentele IT văzute prin ochii unui specialist și vor afla cum sunt construiți roboții și cum se pot programa ei pentru a îndeplini diverse sarcini.
Participând la aceste ateliere, micuții își vor putea forma un model de organizare mentală care îi va ajuta să abordeze mai simplu și mai clar situațiile, indiferent că este vorba despre rezolvarea unui exercițiu matematic sau realizarea unei compuneri. De asemenea, copiii vor învăța încă de pe acum să ia decizii responsabile și să înțeleagă efectul lor pe parcursul derulării acțiunilor planificate.
În luna decembrie, am pregătit trei teme speciale, pline de magie și spiritul sărbătorilor! Vino să programezi și să te distrezi alături de cei mai noi roboți Ozobot, într-o atmosferă veselă, creativă și plină de culoare.
Ozobot este un robot special conceput pentru educație, care ajută copiii să descopere programarea și gândirea logică prin jocuri interactive. Cu senzori care detectează culorile, proximitatea, și cu difuzoare și LED-uri programabile, Ozobot poate urmări trasee desenate, detecta obiecte și interacționa cu mediul înconjurător. Roboțelul poate fi programat atât fără ecran, cât și prin telefon sau laptop. Poți crea trasee colorate pe hârtie sau pe ecrane digitale, iar pentru activități mai avansate, Ozobot se poate programa cu OzoBlockly, o platformă online care folosește blocuri pentru a crea instrucțiuni complexe. Așadar, vom trece de la activități simple la concepte avansate de codare, toate învățându-ne în mod distractiv!
Grupa de vârstă:
Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani.
Perioada de desfășurare:
Atelierele se desfășoară Sâmbăta, în Sala Atelier a Muzeului Antipa, între orele 10:15 – 11:30.
Succesiunea modulelor este următoarea:
– Modul I: Mbot (18 ianuarie – 8 februarie 2025)
– Modul II: Makey Makey (15 februarie – 8 martie 2025)
– Modul III: Ozobot (15 martie – 5 aprilie 2025)
Modul III: Ozobot (15 martie– 5 aprilie 2025)
Tema 1 (15 martie 2025): Cum funcționează un robot? Poate el să simtă, să gândească și să ia decizii?
Acest curs le va face cunoștință copiilor cu lumea roboților. Vor afla ce dispozitiv poate fi numit, de fapt, robot și cum poate funcționa acesta: simte, se mișcă, aude, gândește, vede? După ce vor descoperi cum sunt alcătuiți roboții, copiii vor merge mai departe, explorând modalități de programare a acestora și realizând sisteme de comunicare cu ei.
Cei mici vor deveni îndrumătorii lor în lumea înconjurătoare și îi vor învăța să ia decizii sau să răspundă!
Tema 2 (22 martie 2025): Se poate da un robot pe modul „TURBO”?
Oare roboții pot merge mai repede? Pot vorbi și mai repede? Au un buton pentru modul „TURBO”? La aceste întrebări vor reuși să răspundă copiii după ce vor parcurge lecția despre funcția turbo, o lecție pe care o vor parcurge în vitezăăăăă!
Și dacă răspunsul este da, până unde poate crește viteza lor de mișcare, vorbire sau procesare? Este una dintre cele mai mari provocări, pentru că vom afla împreună dacă un robot poate avea sau nu limite!
Tema 3 (29 martie 2025): Înainte, la stânga sau la dreapta? Reușim să scăpăm din labirint?
Vor reuși copiii să ghideze roboții, astfel încât aceștia să evite obstacolele și culoarele închise dintr-un labirint și să găsească în timp record calea spre ieșire? Îi vom provoca la o astfel de cursă, să vedem cum trebuie să ghidăm roboții, pentru ca aceștia să înțeleagă cum să acționeze în fața obstacolelor și să ia singuri decizii pentru a ieși din labirint.
Ce ziceți, vor reuși împreună?
Tema 4 (5 aprilie 2025): Copiii preiau controlul asupra roboților
Acum este rândul copiiilor să preia controlul asupra roboților! Le vor ordona ce să facă, ce să spună și încotro să meargă! Va fi un curs pe care pasionații de tehnologie îl vor adora, pentru că vor avea șansa de a-și construi propria lor lume.
Astfel, din constructori, vor deveni programatori și îndrumători, dezvoltându-și cunoștințele acumulate, metodele de soluționare a problemelor întâlnite și posibilitatea de a simula diverse situații în care vor plasa roboții în rolul principal!
Înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari/ , în limita a 14 locuri/grupă.
După completarea formularului (https://antipa.ro/rezervari/), veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.bilet.ro.
Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.
Taxa de participare:
Taxa de participare se poate achiziționa online pe https://antipa.bilet.ro și în reteaua Bilet.ro
— Modulul – 280 lei/participant;
— Modulul – 500 lei/ doi frați;
— 1 ședință – 80 lei/participant;
— 1 ședință – 150 lei/doi frați;
— 1 ședință – 200 lei/trei frați.
În cazul în care se dorește factură fiscală, aceasta se poate solicita în termen de 3 zile din momentul achiziției taxei de participate pe adresa de e-mail info@antipa.ro .
Sponsor principal : MOL România