Morișca de artă – Lupul: între mit și realitate

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 20 februarie 12:30.

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii fascinați de natură și desen, Joi, 20 februarie 2025, să exploreze lumea animală prin simțul artistic în cadrul atelierului „Lupul: între mit și realitate”. Acest atelier face parte din programul educativ și creativ „Morișca de artă”.

 

Într-o oază de relaxare, participanții se vor bucura de libertatea jonglării culorilor pastelate în lucrările lor, descoperind, astfel, o nouă tehnică artistică.  Combinarea pastelului cu pictura în acrilic va contribui la stimularea creativității, îndemânării manuale și atenției la detalii.

 

În prima parte a atelierului, copiii vor face cunoștință cu unul dintre cele mai răspândite și controversate animale din lume: lupul. Micii exploratori îl vor descoperi printr-o scurtă vizită în muzeu, la diorama sa tematică, unde vor afla mai multe despre viața sa în haită, rolul său important dar neștiut de lume de doctor al pădurii, dar și cum unele mituri nu se află în concordanță cu realitatea. În a doua parte a atelierului, micii artiști vor realiza propria creație, unde emoțiile și cunoștiințele proaspăt asimilate se vor reflecta prin culoare.

 

Participarea presupune acordul în prealabil al părinților privind fotografierea copiilor și a lucrărilor realizate, în vederea promovării programelor educaționale de către Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

 

Beneficii participanți:

  • Învățăm tehnici esențiale de pictură;
  • Cultivăm creativitatea și încurajăm starea de bună dispoziție;
  • Ne formăm abilități artistice;
  • Aflăm curiozități și informații interesante despre animalele prezentate în atelier;
  • Atelierul se va desfășura într-o atmosferă relaxantă, cu muzică ambientală.

 

Grupa de vârstă:

Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani.

 

Perioada de desfășurare:

Atelierul se desfășoară joi, 20 februarie 2025, în Sala Atelier a Muzeului Antipa, între orele 11:00 – 12:30 și se adresează exclusiv copiilor.

 

Înscrierea participanților :

Înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari/ în limita a 15 locuri/grupă.

După completarea formularului (https://antipa.ro/rezervari/ ), veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.bilet.ro.

Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.

 

Taxa de participare:

Taxa de participare se poate achiziționa online pe https://antipa.bilet.ro și în reteaua Bilet.ro

— 1 ședință – 80 lei/participant;

— 1 ședință – 150 lei/ doi frați;

— 1 ședință – 200 lei/ trei frați.

În cazul în care se dorește factură fiscală, aceasta se poate solicita în termen de 3 zile din momentul achiziției taxei de participate pe adresa de e-mail info@antipa.ro .

 

Sponsor principal : MOL România