Ateliere STEaM – Robotică și Programare – Modul I

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 21 octombrie 12:00.

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa și www. ȘcoalaIT.ro vă invită să îi aduceți pe cei mici la atelierele STEaM de Robotică și Programare. În cadrul acestui atelier copiii vor experimenta lucrul cu piese robotice, accesorii și subansambluri robotice. La fiecare lecție au ocazia de a afla lucruri noi din istorie, fizică, chimie, biologie, totul într-o formă interactivă, alături de roboții modulari Fable de la Shape Robotics.

Participând la atelierele de weekend, micuții își vor putea forma un model de organizare mentală care îi va ajuta să abordeze mai simplu și mai clar situațiile, indiferent că este vorba despre rezolvarea unui exercițiu matematic sau realizarea unei compuneri. De asemenea, copiii vor învața încă de pe acum să ia decizii responsabile și să înțeleagă efectul lor pe parcursul derulării acțiunilor planificate.

Atelierele de STEaM sunt realizate într-o manieră veselă, relaxantă, cu mulți roboți și accesorii robotice. Lucrăm cu roboți educaționali de diverse forme și cu funcții multiple, învățam să îi programăm dar și construim subansambluri robotice.

Experimentăm și învățam!

 

Grupa de vârstă:

Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani.

 

Perioada de desfășurare:

Atelierele se desfășoară sâmbătă, în Sala Atelier a Muzeului Antipa, între orele 10:15 – 11:30.

 

Succesiunea temelor este următoarea:

 

Modul I: MBot

30 septembrie – 21 octombrie 2023

Tema 1 (30 septembrie 2023): Lumea MBot 

Acesta este un atelier de „descoperire” a roboților. Vei înțelege acum ce este un robot MBot, cum este realizat, ce componente are și cum funcționează!

 Tema 2 (7 octombrie 2023): Roboții se orientează

În cadrul atelierului de programare în blocuri de comenzi, vei lucra cu roboți MBot, cu senzori de proximitate și de culoare. Vei exersa comenzile de direcție și vei introduce comenzi noi. Vei testa comenzile într-un mic concurs cu lănci și baloane colorate, iar totul va fi comandat de la calculator și executat direct pe roboți!

Tema 3 (14 octombrie 2023): Roboții evoluează

Treci la o etapă nouă și programezi roboții să se descurce singuri, să detecteze și să evite obstacolele apărute în cale. Vei programa senzorii de sunet iar robotul se va descurca singur prin încăperea plină de obstacole!

Tema 4 (21 octombrie 2023): Labirintul

La acest atelier vom construi împreună un labirint uriaș, apoi vom programa roboții MBot astfel încât să se descurce și să găsească singuri ieșirea și chiar să anunțe acest lucru! Cine găsește ieșirea mai repede, cine are codul cel mai scurt? Vei învăța noi comenzi și ponturi prin care să te descurci mai repede la programarea roboților.

 

Înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari/ , în limita a 14 locuri/grupă.

 

După completarea formularului de rezervare (https://antipa.ro/rezervari/ ), veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.goticket.ro/ .

Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.

Pentru formarea unei grupe, este necesar un număr de minimum 4 participanți.

 

Taxa de participare:

Taxa de participare se poate achiziționa online pe https://antipa.goticket.ro  și în reteaua GoTicket.ro

— Modulul I – 240 lei/participant;

— Modulul I – 440 lei/ doi frați;

— 1 ședință – 70 lei/participant.

 

În cazul în care se dorește factură fiscală, aceasta se poate solicita în termen de 3 zile din momentul achiziției taxei de participate pe adresa de e-mail info@antipa.ro .

 

Sponsor principal : MOL România