Ateliere de Recreație Științifică – Modul I

Ateliere de Recreație Științifică – Modul I
11 octombrie - 8 noiembrie
Sala Atelier a Muzeului Antipa

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și Holy Moly îi invită pe cei mici să participe la Atelierele de ReCreație Științifică – un program educativ dedicat descoperirii chimiei prin joc și experiment.

 

Descoperă magia chimiei prin experimente interactive și captivante! Copiii vor explora știința prin activități practice, învățând noțiuni simple într-un mod distractiv și accesibil.

 

Fiecare modul este gândit pentru a stimula curiozitatea, creativitatea și dorința de a descoperi lumea înconjurătoare.

 

Modul I: Chimie colorată!

11 octombrie – 8 noiembrie 2025

Intrăm în lumea fascinantă a culorilor și reacțiilor spectaculoase! În fiecare sâmbătă din octombrie, chimia prinde viață prin experimente colorate, jocuri științifice și multă distracție. Explorăm fenomenele chimice din jurul nostru într-un mod creativ, sigur și interactiv!

 

Activități:

Tema 1 (11 octombrie 2025) – Reacții vulcanice colorate

Erupții spectaculoase! Construim vulcani artificiali și învățăm despre reacțiile efervescente și transformările chimice care le provoacă.

 

Tema 2 (18 octombrie 2025) – Culori cu puteri magice

Rachete chimice colorate în acțiune! Culori naturale si chimice si puterea lor de transformare.

 

Tema 3 (25 octombrie 2025) – Slime-ul verde de Halloween

Descoperim lumea polimerilor și creăm slime-uri colorate, perfecte pentru o zi de Halloween științific și distractiv!

 

Tema 4 (8 noiembrie 2025) – Acizi și baze în culori

Magia reacțiilor acid-bază! Testăm pH-ul diferitelor lichide și descoperim secretele chimiei din bucătărie cu ajutorul indicatorilor naturali.

 

Grupa de vârstă:

Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 14 ani.

 

Perioada de desfășurare:

Atelierele de ReCreație Științifică se desfășoară sâmbăta, în Sala Atelier a Muzeului Antipa între orele 15:15 – 16:30.

 

Înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari/  în limita locurilor disponibile.

După completarea formularului (https://antipa.ro/rezervari  ), veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.bilet.ro/

Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.

Pentru formarea unei grupe, este necesar un număr între 4 și 6 participanți.

 

Taxa de participare:

Taxa de participare se poate achiziționa online pe https://antipa.bilet.ro/ și în reteau Bilet.ro

— Modulul – 300 lei/participant;

— Modulul – 550 lei/ doi frați;

— 1 ședință – 85 lei/participant;

— 1 ședință – 160 lei/ doi frați;

— 1 ședință – 220 lei/trei frați

 

În cazul în care se dorește factură fiscală, aceasta se poate solicita în termen de 3 zile din momentul achiziției taxei de participare pe adresa de e-mail info@antipa.ro .

Sponsor principal : MOL România