Adevărul despre pantera neagră

Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 18 octombrie 11:30.

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe curioșii cu vârste între 6 și 10 ani, sâmbătă, 18 octombrie 2025, între orele 10:15 – 11:30, la un atelier de science & craft dedicat panterei negre – acest animal misterios și fascinant!

Vom porni într-o mică „drumeție” prin muzeu, în căutarea panterelor negre ascunse în diorame, iar apoi, în sala de atelier, vom afla adevărul științific despre ele:
• există sau nu „pantera neagră” ca specie?
• ce este melanismul și cum funcționează acest „costum” de camuflaj?
• de ce uneori natura alege să păstreze forme diferite de culoare în aceeași specie?
• cunoaștem personaje din povești și cărți ale copilăriei care au contribuit la „mitul” panterei negre?
În a doua parte a atelierului, vom realiza o activitate de lucru manual inspirată de pantera neagră – un produs creativ pe care participanții îl vor putea lua acasă, ca amintire a acestei experiențe captivante.

Te așteptăm la atelier să descoperim împreună poveștile ascunse în culorile naturii!

Grupa de vârstă:
Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani.

Perioada de desfășurare:
Atelierul se desfășoară sâmbătă, 18 octombrie 2025, în Sala Atelier a Muzeului Antipa, între orele 10:15 – 11:30 și se adresează exclusiv copiilor.

Înscrierea participanților :
Înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari/ în limita locurilor disponibile.
După completarea formularului (https://antipa.ro/rezervari/ ), veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.bilet.ro.
Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.

Taxa de participare:
Taxa de participare se poate achiziționa online pe https://antipa.bilet.ro și în reteaua Bilet.ro
– 75 lei/participant;
– 130 lei/doi frați;
– 190 lei/trei frați.
În cazul în care se dorește factură fiscală, aceasta se poate solicita în termen de 3 zile din momentul achiziției taxei de participare pe adresa de e-mail info@antipa.ro .

Sponsor principal : MOL România