Vanzarea pentru acest eveniment s-a terminat pe data de 30 octombrie 12:30.
Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” îi invită pe copiii cu vârste între 6 și 12 ani, miercuri, 29 octombrie 2025, între orele 11:00 – 12:15, la un atelier de science & craft dedicat liliecilor – aceste zburătoare neobișnuite!
Cum ar fi să ai degetele atât de lungi astfel încât între ele să se întindă o aripă, să zbori liber prin noapte, să „vezi” cu urechile și să dormi atârnat cu capul în jos? Liliecii sunt singurele mamifere capabile de zbor activ, iar lumea lor este plină de mistere și surprize.
Te invităm la un atelier dedicat acestor creaturi uimitoare, unde vei descoperi:
– Cum funcționează ecolocația – metoda prin care liliecii „văd” cu ajutorul sunetului;
– Ce rol joacă în natură și de ce sunt esențiali pentru echilibrul ecosistemelor;
– Cum trăiesc – ce mănâncă și unde hibernează;
– De ce sunt prieteni ai omului, chiar dacă sunt adesea înconjurați de mituri și neînțelegeri.
Atelierul începe cu o scurtă incursiune în expoziția permanentă a muzeului, unde vom descoperi habitatul liliecilor, iar apoi continuă în Sala Atelier, unde discuțiile interactive se îmbină armonios cu activitățile creative.
Într-un cadru cald și relaxat, copiii sunt încurajați să-și folosească imaginația și îndemânarea pentru a crea obiecte inspirate din lumea liliecilor. De asemenea, sunt stimulați să adreseze întrebări și să participe la discuții.
Grupa de vârstă:
Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.
Perioada de desfășurare:
Atelierul se desfășoară miercuri, 29 octombrie 2025, în Sala Atelier a Muzeului Antipa, între orele 11:00 – 12:15.
Înscrierea participanților :
Înscrierea copiilor se face prin formularul https://antipa.ro/rezervari/ în limita locurilor disponibile.
După completarea formularului (https://antipa.ro/rezervari/ ), veți primi un email de confirmare a rezervării locului, iar apoi veți putea achita online taxa de participare prin: https://antipa.bilet.ro.
Rezervarea fermă a locului se transmite doar după achitarea taxei de participare.
Taxa de participare:
Taxa de participare se poate achiziționa online pe https://antipa.bilet.ro și în reteaua Bilet.ro
— 1 ședință – 80 lei/participant;
— 1 ședință – 150 lei/ doi frați;
— 1 ședință – 200 lei/ trei frați.
În cazul în care se dorește factură fiscală, aceasta se poate solicita în termen de 3 zile din momentul achiziției taxei de participare pe adresa de e-mail info@antipa.ro .
Sponsor principal : MOL România
